Trends HRB revine, pe 14 octombrie 2020, cu o nouă ediție a Top Culinary Trends, evenimentul gastronomic de referință al industriei horeca din România.

Păstrându-și formatul cunoscut, ce combină sesiunile de demo cooking cu informații relevante despre piața locală, evenimentul se va desfășura offline, la Hard Rock Cafe București, cu participarea a maximum 100 de persoane și respectarea strictă a regulilor aflate în vigoare, fiind în același timp transmis live, pe platforma Youtube.

Sub umbrela temei „Hyper-local gastronomy”, cea de-a VII-a ediție Top Culinary Trends va aduce în atenție una dintre cele mai actuale tendințe din gastronomie: „exploatarea” la maximum a produselor locale, cu focus pe sezonalitatea meniurilor, aprovizionarea de la micii producători locali, sustenabilitate și utilizarea responsabilă a resurselor.

Conceptul „hyper local food” a pornit acum câțiva ani destul de exclusivist, făcând referire la restaurantele cu surse proprii de aprovizionare, precum grădini de legume sau ferme de păsări.

O extensie a acestui concept, „de origine locală”, este mâncarea provenită dintr-un loc aproape de restaurant sau cultivată exclusiv pentru acesta într-un mediu pe care restaurantul îl poate controla sau verifica.

Treptat, a început să inglobeze și restaurantele care se focusează pe sezonalitatea ingredientelor și proximitatea surselor acestora, pe tot ceea ce este local, de la materia primă până la comunități.

Apărut și în România, la început timid, în ultima perioadă acest curent a început să se facă remarcat datorită perseverenței unor chefi care au mizat pe preparatele de inspirație tradițională și pe promovarea micilor producători locali.

Astfel, seminarul cu tema „Sezonalitatea și autenticitatea în gastronomie” va aduce, pe scena Top Culinary Trends, chefi care nu au ezitat să parieze pe banale ingrediente locale, de sezon, creând meniuri creative, aparent simple, dar care valorifică din plin gustul și prospețimea acestora. În același timp, filosofia acestor chefi este axată pe susținerea și promovarea micilor fermieri și producători locali, sustenabilitate și diminuarea risipei alimentare.

Speakeri

  • Radu Dumitrescu, Head chef & Owner Voilà Bistro
  • Carmen Diaconu, Head chef & co-owner Noeme Restaurant
  • Vasile Nicolae, Head chef & co-owner Blid-Locantă românească

În condițiile unui prezent marcat de incertitudini și ale unui viitor impredictibil, este de așteptat ca această tendință să ia amploare în următoarea perioadă, impulsionată mai ales de dorința românilor de a susține businessurile locale, inclusiv prin achiziționarea de produse alimentare autohtone.

Programul Top Culinary Trends, ediția a VII-a, va fi completat de demonstrațiile culinare live susținute de chefi de renume din piața locală. Mai multe detalii despre concept, speakeri, program și modalități de înscriere sunt disponibile pe site-ul evenimentului.

Moderatori: Carmen Ionescu, editor in chief TrendsHRB și Cezar Munteanu, Consultant de specialitate în industriile horeca și alimentară.

Parteneri: Selgros Cash & Carry România , Dr. Oetker Professional , Unilever Food Solutions , International Bloemen , Letca , Ad Production

Parteneri media: GastroArt.ro, Rappel des titres, Vinul.ro, VIPstyle.ro