Să te relaxezi într-un decor de poveste, chiar și pentru două zile, este tot ce îți poți dori după câteva săptămâni agitate la serviciu, cu ore pierdute prin trafic, deadline-uri stresante sau șefi care nu știu ce vor.

Ce ai zice dacă ți-ai lua o pauză pentru tine… o pauză de răsfăț ca să încerci bucate gătite exact ca la mama acasă? Sună bine, nu? Îți arătăm, astăzi, 10 pensiuni de poveste, unde vei simți, din nou, acel gust unic al copilăriei.

1. CASTEL TRANSILVANIA
Pensiune unde mănânci bine în Baia Mare
Baia Mare, Maramureș – la 89 de km de Cimitirul Vesel de la Săpânța, la 67 de km de Mănăstirea Bârsana, la 13 km de Biserica de lemn, patrimoniu UNESCO din Surdești, la 600 de km de București.

Începem topul cu unul dintre locurile noastre preferate din România. I se mai spune și Bali de România pentru bungalow-urile de lemn superbe, care te întâmpină la intrare în acest complex de poveste. Am înnoptat aici de mai multe ori și ne place.

Dar, gurmanzi din fire, ce ne-a dat pe spate cel mai mult a fost, evident, restaurantul. Este unul dintre cele mai bune restaurante din afara Bucureștiului, în care am mâncat. E un mix inspirat între preparatele neaoșe, tradiționale, și cele internaționale. Ne-a plăcut tare ca bucatele sunt gătite atent, la foc mic, pentru timp îndelungat, cu jar de lemn sau fum de lemn natural.

Așa cum găteau, odinioară, bunicii noștri, sau cum se spune astăzi „slow food”. Ce ne-a uimit a fost gustul fin al cărnii de vită din rasă Aberdeen Angus. Și nu, nu este carne de import așa cum aţi putea crede, ci de-a noastră din Transilvania.

Carnea de vită este maturată în restaurant, în dulapuri frigorifice de maturare, în condiții de temperatură și umiditate controlate elceronic, prin procedeul de maturare dry aging, care frăgezește carnea și îi intensifică gustul. Apoi, este friptă la jar de lemn în cuptorul grill – Josper.

 Așa că, dacă aveți drum prin Maramureș, merită încercat, iarna la gura șemineului, iar dacă e vară… piscina este de neratat.
Începem topul cu unul dintre locurile noastre preferate din România. I se mai spune și Bali de România pentru bungalow-urile de lemn superbe, care te întâmpină la intrare în acest complex de poveste. Am înnoptat aici de mai multe ori și ne place.
2. VALEA VERDE

Pensiune tradițională aproape de Sighișoara
Cund, Mureș – la 30 de km de Sighișoara, 43 de km de Târgu Mureș

“Valea Verde Wilderness Observatory” e mai mult decât un restaurant, e o experiență în sine, pe care o vei ține minte toată viața și cu care nu vei da greș, dacă vrei să-ți impresionezi persoana iubită.

E o cabană de lemn cochetă, ridicată la marginea satului Cund din Mureș, între dealuri, chiar în mijlocul pădurii. Dacă exteriorul are un touch american și medieval, interiorul e cât se poate de luxos, iar geamurile mari sunt ca niște tablouri transparente care te vor lăsa să admiri natura sălbatică.

Veți fi luați cu o caleașcă de la Resortul Valea Verde, unde vă puteți și caza, într-o plimbare timp de aproximativ 20 de minute, în afara satului. Odată ajunși la cabană, veți fi întâmpinați cu șampanie, iar ceea ce urmează este de poveste.

Într-o atmosferă intimă, romantică și discretă, din care nu vor lipsi lumânările, veți avea parte de un răsfăț culinar de cinci stele. Dacă optați pentru pachetul gold, veți putea alege 2 vinuri din cele 90 selectate special pentru voi, numai bune pentru cele 8 feluri de preparate gourmet pregătite ca la carte.

 

3. MARELE PAHARNIC
Pensiune unde mănânci bine în București
București, Bulevardul Expoziției nr 5: la 850 m de Romexpo, la 6,9 km de Casa Poporului, la 11 km de Aeroportul Henri Coandă

Am ținut musai ca în topul acesta să vă arătăm și locul nostru de suflet din București. Celor care vin în Capitală într-un citybreak sau chiar și într-o deplasare, le recomandăm Restaurantul Marele Paharnic by Casa Comana Boutique Hotel, un conac de poveste, mai puțin știut, plin de farmec românesc.

Cum ne cam place mâncarea, recunoaștem, sincer, că am încercat destule restaurante în București până să găsim un loc unde să nu mănânci doar bine (adică mult), ci și bun.

Este locul pe care l-am ales, fără vreo urmă de îndoială alături de prieteni. Iar meniul a fost cam așa: pipote de curcan, în untură de gâscă, cu hummus de fasole, scoici Saint Jacques, lup de mare în stil portughez și… ne oprim aici.

 

4. HANUL VATRA
Pensiune în natură aproape de București
Costești, Vâlcea: la 9 km de Horezu, la 222 km de București, la 146 km de Sibiu

Mergem într-unul dintre cele mai autentice sate din Oltenia, acolo unde tradiția e pusă la loc de cinste. Situat în centrul comunei Costești, la doar 9 km de Horezu, Hanul Vatra e un conac de poveste, unde, preț de câteva zile, veți putea trăi exact ca nobilii de altădată.

Așezat la marginea unui pârâu, conacul vă va uimi atât prin bunul gust cu care a fost decorat, cu multe obiecte artizanale făcute chiar de meșterii populari din sat, dar și prin preparate oltenești, de care vă veți putea bucura aici. Nu sunt multe feluri de mâncare, dar cele care sunt vă vor fi pe plac, cu siguranță.

 

5. ARCSO FOGADO
Unde se mănâncă cel mai bun gulaș
Corund, Harghita: la 316 km de București, la 273 km de Iași, la 164 km de Cluj, la 426 km de Timișoara

Celor care vor să încerce bucătăria ungurească și un gulaș ca la carte le recomandăm Arcso Fogaso din Corund, unul dintre cele mai autentice sate maghiare din România. La fel ca și la Horezu, Corund e un sat renumit pentru olărit, dar mai ales, pentru băile terapeutice sulfuroase. Pensiunea este simplă, tradițională, amenajată cu bun gust, iar restaurantul e unul tipic secuiesc.

Mâncarea e condimentată, ușor grasă, dar foarte bună, cel puțin pentru gustul nostru. În jur, e doar natură sălbatică, iar zona poate fi explorată la pas, la doar câteva minute de mers pe jos.

 

6. GERENDAS PANZIO
Restaurant cu specific unguresc în Mureș
Chibed, Mureș: la 359 km de București, la 151 km de Cluj, la 279 km de Iași

Schimbăm acum județul și mergem în Mureș, ca să vă arătăm un loc cu mult stil, care nouă ne place tare mult. Pensiunea cu ”grinzi”, cum se traduce numele ei din limba maghiară, e un mix perfect între stilul tradițional din Transilvania și cabanele din munții Elveției (asta datorită formei acoperișului).

E o pensiune rustică, construită pe fonduri europene, cu un restaurant devenit deja faimos pentru preparatele tradiționale extrem de gustoase. Puteți încerca și câteva vinuri locale bune tare, în zona existând câteva podgorii.

 

7. PĂSTRĂVĂRIA BRĂTIOARA
Păstrăvărie aproape de București
Cândești, Argeș – la 185 de km de București, la 41 de km de Mănăstirea Slănic, la 27 de km de Barajul Râușor.

E suficient să petreci chiar și câteva ore, la Brătioara, ca să simți acest colț de rai. Așa s-ar putea descrie, în câteva cuvinte, ceea ce am găsit, la poalele munților Iezer. Aflată într-un peisaj, care îți taie respirația, Păstrăvăria Brătioara este acea oază de liniște, în care aerul proaspăt nu e un lux.

Fie că alegi să stai pe terasa complexului, să citești o carte într-un hamac sau să te plimbi, pe o potecă, în natura sălbatică, aici, te vei relaxa cu adevărat.

Bucatele sunt delicioase, organice, și vă vor aminti de gustul copilăriei. Complexul are și 15 camere, pentru cei care vor să se cazeze aici.

 

8. HANU BRĂTCUȚEI
Păstrăvărie la munte, în Apuseni
Bratca, Bihor – la 93 de kilometri de Cluj Napoca, la 67 de kilometri de Oradea și la 5 kilometri de Cascada Boiului.

În Bihor, pe malul văii Brătcuței, găsiți locul numai bun pentru “o porție” zdravănă de liniște, pentru că pensiunea este înconjurată de păduri și de izvoare, care trec chiar prin curtea hanului. Dacă sunteți amatori de pește proaspăt, vă puteți răsfăța cu păstrăv, dar și cu produse locale bio. Vă puteți caza tot aici, în 6 camere matrimoniale și 4 apartamente.

Turiștii care vor să aibă parte de aventură pot explora zona cu bicicletele, pot descoperi frumoasa cascadă a Boiului și pot gusta un crâmpei din vacanța rustică, de la țară.

 

9. CABANA PLAIUL FOII
Pensiune la munte în zona Bran
Brașov, la 13 km de Zărnești

Dacă orașul vă obosește și vreți să vă retrageți într-un loc mai izolat, puteți alege Cabana Plaiul Foii. Aici, puteți petrece câteva zile, într-un decor idilic, la poalele Masivului Piatra Craiului, chiar aproape de Parcul Național Piatra Craiului. Zona este sălbatică, sunt doar câteva cabane de vacanță în jur, iar accesul se face pe un drum asfaltat.

Sunt 15 camere rustice, care promit turistului relaxarea fără pic de zgomot. Se mănâncă bine, bucătarul cabanei vă propune un meniu divers: de la preparate vânătorești ori tradiționale până la cele din bucătăria internațională.

De la cabană, iubitorii de drumeții pot vizita atracțiile zonei: Grota Stanciului, Peştera Dâmbovicioara sau Marele Grohotiş.

 

10. FERMA DACILOR
Pensiune aproape de București
Gura Vadului, Prahova: la aproximativ100 de kilometri de București și la 8 kilometri de Mizil

Vreți să scăpați pentru câteva zile de telefon, de emailuri și de zgomotul enervant al orașului? În comuna Gura Vadului, pe drumul Vinului, am descoperit, spre surprinderea noastră, o oază neștiută: locul unde poți simți un crâmpei din viața strămosilor daci.

Și cum poți mai bine să te relaxezi decât să te cazezi într-o căsuță din copac, ridicată pe bușteni, cu podea de sticlă?

Să nu mai zic de faptul că mâncarea este fabuloasă. Bucatele sunt de-ale locului, pregătite în aer liber, la jar sau la sobă din piatră. Este „un colț de rai, pe un vârf de plai”, așa cum le place gazdelor să spună.