Peste 70 de spectacole in aer liber au loc in perioada iunie-august 2020 pe terasa Hop Garden (Splaiul Unirii 225 – pe malul Dambovitei), in cadrul proiectului de entertainment ”Fool de Vara”. Derulat sub forma unor succesiuni de evenimente pentru toate gusturile, sustinute de zeci de artisti consacrati si debutanti, proiectul include spectacole de stand-up comedy, teatru, spectacole de magie pentru adulti si copii, improvizatie si muzica, fiind organizat in parteneriat de Hop Garden si The Fool.

Dintre artistii consacrati care vor urca pe scena in aer liber in perioada iunie-august fac parte: Horatiu Malaele, Cosmin Nedelcu – Micutzu, Bordea, Bogdan Malaele, Vlad Grigorescu, George Tanase, Radu Bucalae, Mukinka, George Adrian, Mane Voicu, Elena Voineag, Teodora Nedelcu, Nelu Cortea, Cristina Strecopitov.

Printre spectacolele sustinute in aer liber se numara: ”Sunt un orb”, ”Niste oameni.la terasa”, ”Audio Pandemonium”, ”Open Mic”, ”Magic Fairytale”, ”Best of Vlad Grigorescu” etc.

”Parteneriatul pentru organizarea evenimentelor la terasa Hop Garden s-a nascut din dorinta de a fi mai aproape de solicitarile publicului in 2020. Dupa o perioada critica oamenii simt nevoia sa se relaxeze, sa socializeze la terasa, sa se bucure de o mancare gustoasa, de o bere rece sau de un vin bun si de momente de amuzament in compania prietenilor.

La proiectul ”Fool de Vara”, de la Hop Garden, participa artisti consacrati, iubiti de publicul larg si de clientii nostri, dar si artisti debutanti care urca pentru prima data pe scena. Daca rasul este cel mai bun medicament, ne straduim ca, prin buna dispozitie, sa “ii vindecam” pe participanti de intristare, deprimare si necazuri, si, timp de 2 ore, sa uite de tot ce inseamna supararile vietii de zi cu zi.

Iar daca prin evenimentele desfasurate la Hop Garden reusim sa aducem un zambet cat de mic pe fetele clientilor nostri, consideram ca ne-am atins scopul.”, a declarat Daniela Dalia Seghedi, Director Executiv complex Magic by Hop Garden.

“Fool de Vara” este produsul unui parteneriat intre noi si cei de la Hop Garden care ne-au primit cu bratele deschise pe terasa lor, pana la finalul verii.  Am mutat aici toate show-urile de la The Fool si suntem incantati de cum au mers lucrurile pana acum.

Colaborarea este una cu bataie lunga si suntem in discutii cu partenerii nostri ca incepand din toamna sa-si puna si ei amprenta in activitatea noastra de la The Fool, cu cateva preparate dintre cele care-i recomanda ca una dintre locatiile cu o bucatarie excelenta.

”Fool de vara” este un proiect de entertainment ambitios care lanseaza cea mai mare scena de comedie in aer liber din Bucuresti. Practic, mutam show-urile de stand-up comedy la terasa si promitem spectacole incendiare, dar si portii sanatoase de umor”, a declarat Calin Cretu, manager The Fool.

Toate evenimentele organizate la terasa Hop Garden respecta cu strictete regulile de distantare sociala impuse de autoritati. Localul asigura o igiena riguroasa a tuturor spatiilor interioare si exterioare si respecta in totalitate ultimele norme si proceduri legale, pentru ca personalul, invitatii si clientii sa fie in deplina siguranta.

Despre Hop Garden

Hop Garden este o berarie lansata in 2018 si parte din complexul de agrement specializat in organizarea evenimentelor Magic Park by Hop Garden, alaturi de Magic Ballroom si Magic Bistro. Localul este singurul spatiu al grupului situat in Splaiul Unirii, nr. 225. Cu o capacitate de 200 de locuri si o terasa de 400 de locuri, este potrivita atat pentru intalniri cu prietenii, cat si pentru evenimente private si corporate organizate intr-un cadru informal.

Contact Hop Garden
Email: pr@magic-park.ro
Telefon: 0770 448 443/ 0748 116 938
www.magic-park.ro
www.hopgarden.ro