Federația Română de Gimnastică lansează programul național de selecție “Hai cu noi în țara campionilor”, care are ca scop atragerea către gimnastică a unui număr cât mai mare de copii, descoperirea și creșterea de noi talente, pentru asigurarea unor generații viitoare valoroase de gimnaste și gimnaști.

Programul se adresează copiilor cu vârsta între 4 și 6 ani, cu calități fizice și psihice care îi recomandă ca viitori performeri și care își doresc să facă performanță în gimnastica artistică, feminină și masculină și în gimnastica aerobică. Proiectul se va derula în perioada 2018 – 2022 și va avea în vedere organizarea unei selecții la nivel național, susținută de o campanie media, cu implicarea fostelor glorii ale gimnasticii, a Ministerului Tineretului și Sportului, a Ministerului Educației Naționale și a companiilor din mediul privat care doresc să se implice și să susțină gimnastica românească.

Obiectivul programului “Hai cu noi în țara campionilor” vizează mărirea bazei de selecție pentru  gimnastica artistică, feminină și masculină, și gimnastica aerobică, precum și constituirea colectivelor tehnice și pregătirea acestora pentru formarea corectă a copiilor selecționați, creșterea nivelului tehnic al sportivilor și antrenorilor, pentru continuarea tradiției în acest sport.

”Pornim acest nou proiect pentru că îmi doresc să nu ne mai plângem că nu mai sunt copii în sălile de gimnastică sau că nu mai există gimnaști pe care să ne putem baza la competițiile majore. Avem exemplul unui program care a dat roade, și mă refer aici la ”Țară, țară vrem campioane”, coordonat de Mariana Bitang si Octavian Bellu, cu sprijinul OMV Petrom. Toți trebuie să ne dăm silința, de la staff-ul tehnic până la conducerea federației, pentru a găsi acești copii care doresc să facă performanță în gimnastică și să își asume anumite sacrificii. Pentru că noi, românii, nu am uitat să facem gimnastică și nici nu ne-am pierdut talentul la gimnastică.” a declarat Andreea Răducan, președinta Federației Române de Gimnastică.

Lansarea oficială a programului a avut loc marți, 5 decembrie, în cadrul unui eveniment organizat de Federația Română de Gimnastică și cu sprijinul partenerilor: Le Chateau – Castelul din inima capitalei și agenția de comunicare The Story Board, Lacerta, Auchan, La Blouse Roumaine, Graffiti BBDO, Cup Cake Philosophy, Barista School. La eveniment au participat personalități recunoscute din lumea sportului: Mariana Bitang, Octavian Bellu, Mihai Covaliu – Președintele COSR, Sandra Izbașa, Monica Roșu, Silvia Stroescu.

DEPARTAMENT MARKETING & COMUNICARE
Federația Română de Gimnastică
Irina Mosor – imosor@romgym.roirina.mosor@gmail.com
Tel.: 0726 850 100