“Am fost întrebat de-a lungul timpului despre diverse lucruri ce tin de viata mea personala ai am evitat sa fac acest lucru, considerând ca muzica si proiectele mele sunt mult mai importante.

De ceva vreme însa am trecut prin diferite stari care m-au ajutat enorm sa creez. Si iata ca în data de 29.08, chiar de ziua mea, v-am daruit si mi-am daruit una din aceste stari. Am ales sa îmi deschid sufletul si sa ofer publicului meu o bucata din el.

Piesa “Esti” a aparut atunci când credeam ca exista întrebari fara raspuns. Iar toate aceste întrebari erau legate de modul în care noi oamenii alegem sa fim în relatia de cuplu. si pentru ca îmi place sa observ oamenii, am aflat o multime de lucruri interesante. M-am uitat la oameni de pe strada, la oamenii care vin la concertele noastre, la cei care stau si se tin de mâna pe una din bancile din parc, si mi-am dat seama ca, desi suntem extrem de diferiti unii fata de ceilalti, exista acel ceva care ne face sa fim la fel, iar acel ceva se numeste – iubire.

Asa cum am vrut sa exprim si în clip, am constatat ca în relatia de cuplu suntem precum doi poli care fie se atrag, fie se resping. Suntem exact ca într-un dans,  plini de senzualitate, forta, romantism, respingere, apropiere, tandrete si pe alocuri brutalitate. Probabil ca daca totul ar fi atât de liniar, dansul s-ar termina mult prea repede si ar fi destul de fad.

Acele lumini si umbre scot în evidenta toate calitatile si defectele pe care le avem, tot acel bagaj emotional si informational, cu care noi intram în relatia de cuplu. De acolo însa, pâna la echilibru, e cale lunga.

De foarte multe ori am constatat ca trebuie sa lasi de la tine, sa faci acele mici compromisuri fata de partenerul sau partenera ta, tocmai ca dansul sa poata continua. si cred ca abia atunci când reusesti sa faci aceste lucruri, atunci renunti la orgoliu si ai curajul de a deveni vulnerabil în fata celuilalt.

Împreuna cu trupa mea, FreeStay, am vrut sa va aducem în dar o piesa altfel, o piesa încarcata de emotie si romantism, dar si o piesa care sa va puna pe gânduri. Care sa trezeasca în voi curajul de a fi cine sunteti si de a va stradui ca în fiecare zi sa fiti mai buni. Daca veti asculta versurile cu atentie, sunt sigur ca va veti regasi în povestea mea, pentru ca, iubirea ESTE, asa cum si tu, cel care citesti acum – ESTI!” – Florin Ristei

link clip: https://www.youtube.com/watch?v=eVOVY3gKDNU

Andrei Alexandru
PR & Senior Social Media Specialist affiliated ITV.com