Patinoarul Telekom Arena, operat de Fundatia Tiriac si construit la initiativa domnului Ion Tiriac, a fost inaugurat pe data de 7 decembrie 2016.

Telekom Arena este un proiect unic, singurul patinoar din zona Bucuresti-Ilfov dezvoltat conform celor mai recente norme olimpice internationale si în acord cu indicatiile Federatiei Internationale de Hochei (FIH).


Principalul sau scop este încurajarea practicarii sportului în rândul copiilor, tinerilor si sprijinirea echipelor sportive în atingerea celor mai înalte performante.

Patinoarul situat pe Strada Drumul Garii Odai (Otopeni) are o suprafata construita de 4 863 mp, o capacitate de aproximativ 500 de locuri, iar investitia totala în constructia sa s-a ridicat la 3,6 milioane de Euro.

Amplasamentul pune la dispozitia vizitatorilor 4 vestiare pentru echipele de hochei, 6 vestiare individuale pentru patinatori sportivi si un vestiar pentru publicul larg. În plus, beneficiaza de o parcare de 70 de locuri, cu spatii adaptate inclusiv pentru autocare.

Patinoarul Telekom Arena poate fi accesat în mod gratuit de grupurile de copii si elevi care doresc sa practice sporturi pe gheata.

Totodata se organizeaza cursuri gratuite de hochei si patinaj pentru copiii cu vârsta cuprinsa între 5 si 8 ani, în intervalul orar 13:00-14:00, în cadrul unei scoli dedicate.

Patinoarul Telekom Arena
Adresa: Drumul Garii Odai, Otopeni
Telefon: 0786 911 111
Email: receptie@fundatiaiontiriac.ro
Website: www.fundatiaiontiriac.ro/proiecte/patinoarul-telekom-arena/