Pe 23 octombrie, la ora 19:00, NEOGalateca vă invită la deschiderea oficială a

camerei de autor RONATIV a designerului Cătălin Năstăsoiu.
Acest moment coincide cu o nouă direcție a galeriei-magazin, reimaginată,
reproiectată și reconsiderată pentru a oferi o experiență inedită publicului.
Iconica serie „Cele Trei Grații” reeditată cât și o serie nouă de obiecte din porțelan
vor fi prezentate în premieră publicului din România.
Cele 7 modele în serii limitate de 30 de piese fiecare, conținând elementul comun
de construcție dat de conturul hărții României, sunt numerotate și expuse în cutii tip
container.
„Unicitatea obiectului este dată de intervenția mâinii lucrătorului în etapele procesului
de manufactură. Pe fiecare piesă se pot citi aceste semnături unice realizate în timpul
lucrului, de la construirea matrițelor pentru turnarea porțelanului și până la finisarea
finală după ardere.
Rezultatul este un obiect util, estetic, cu personalitate individuală…cred că oamenilor le plac obiectele făcute de mine pentru că au calități estetice și sunt și utile, funcționale. Eu nu mi-am propus să fac doar obiecte frumoase.
Cel mai mult lucrez la narațiunea care le însoțește…”
spune designerul Cătălin Năstăsoiu.