Joi seara, Bucureștiul a găzduit un show de modă inedit și concursul de frumusețe Miss Diamond. La Summer Fashion Philosophy, Monarh Design a prezentat colecția capsulă „Millennial Butterfly”, care sprijină ideea de modă sustenabilă.

Zilele de vară merită trăite la intensitate maximă, purtând creații vestimentare unicat, care înfrumusețează fiecare moment și fiecare amintire. Echipa Monarh Design este adepta modei sustenabile și transmite publicului că o creație de designer nu trebuie tratată asemeni un item vestimentar fast fashion, fapt pentru care merită un loc în garderobă.

„Folosim materiale de calitate și ne dorim ca publicul căruia ne adresăm să valorifice fiecare creație purtând-o de mai multe ori, tocmai pentru că o creație statement, accesorizată diferit, este un aliat al momentelor frumoase, al amintirilor pe care le creezi purtând ce te reprezintă”, punctează designerul Larisa Lupoiu.

Realizate din materiale fluide, transparente, creațiile Monarh Design amintesc de farmecul și gingășia fluturilor, punând accentul pe forme feminine, ce merită să fie puse în evidență la petrecerile de vară.

Garden party, pool party, beach party sunt doar câteva evenimente la care puteți purta creații cu farmec „Millennial Butterfly”.

Designerul Larisa Lupoiu îndeamnă reprezentantele sexului frumos să fie încrezătoare și să poarte creații diafane în ultimele săptămâni de vară.

Modelele au defilat cu ochelari de soare de la Ochelari Vintage și accesorii din piele Daniel Dobre.

Processed With Darkroom

Ținuta principală a colecției a fost purtată de către Iuliana Doroftei, care a și câștigat titlul de Miss Diamond în cadrul competiției de frumusețe.

https://www.youtube.com/watch?v=itLDWBq8IL0&t=6s