Teatrul EXCELSIOR are plăcerea să anunțe cele șase piese finaliste ale celei de-a VII-a ediții a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, desemnate, după lecturare, de un juriu de specialitate.

La această ediție a concursului au fost înscrise 35 de piese scrise de adolescenți din 19 orașe, comune și sate din întreaga țară.

Cele șase piese și cei șase tineri dramaturgi (în ordine alfabetică) care au trecut în următoarea etapă a proiectului NEW DRAMA sunt: Un fluture răstoarnă o piesă de domino.exe de Daria Ancuța (18 ani, Constanța) Eu vs. Mine de Mihaela-Rebeca Ion (18 ani, Buftea, Jud. Ilfov) Tot ce se unește se destramă de Carla Oncescu (17 ani, București) Ceaiul seriozității și beția de ironie de Gabriela Voinea (17 ani, București) Zeii de David Simula (17 ani, Constanța) Escape Room de Eva Viviana Zaharia (16 ani, Călărași)

Cele șase piese finaliste vor fi analizate pe larg în cadrul unui atelier de scriere dramatică, iar ulterior vor fi prezentate ca spectacole-lectură.

În urma vizionării lor sub această formă, va fi desemnată piesa câștigătoare a celei de-a șaptea ediții a concursului, care va fi pusă în scenă la Teatrul EXCELSIOR.

Pentru că în anul 2020, contextul excepțional cauzat de pandemie a afectat desfășurarea concursului conform calendarului stabilit, anul acesta atelierul de scriere dramatică îi va reuni pe finaliștii edițiilor a VI-a și a VII-a, în luna septembrie, iar spectacolele-lectură pentru cele două ediții vor avea loc în luna decembrie.

Toate detaliile privind derularea Concursului NEW DRAMA vor putea fi accesate pe site-ul Teatrului EXCELSIOR, în secțiunea dedicată.

Teatrul EXCELSIOR mulțumește Ministerului Educației Naționale pentru susținerea acordată și în acest an în organizarea Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, prin implicarea instituțiilor de învățământ din întreaga țară în promovarea concursului în rândul elevilor adolescenți pasionați de teatru.

La fel ca la edițiile precedente, piesele scrise de adolescenți au fost citite și evaluate și de un juriu format din părinți de adolescenți, fără a le fi fost divulgate numele concurenților.

Rezultatele jurizării părinților vor fi anunțate în zilele următoare. Organizat de Primăria Capitalei prin Teatrul EXCELSIOR, Concursul de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA este primul proiect din cadrul programului multianual EXCELSIOR Educațional care le oferă adolescenților pasionați de teatru șansa de a-și vedea primele încercări dramaturgice transformate în spectacole realizate în regim profesionist.

5 iulie 2021