16.7 C
Bucharest
Monday, April 29, 2024
Peste 300 de bucătari, manageri și proprietari de restaurante și profesioniști din horeca au participat la cea de-a patra ediție a Top Culinary Trends. Cu tema „Gastronomia 2.0 – Inspirație. Creativitate. Pasiune”, evenimentul a arătat noua bucătărie și noul val de restaurante din România, a abordat teme precum implementarea de noi concepte, realizarea meniului și menținerea profitabilității fără a face...
Dupa 1,5 ani de pandemie, in care tot ce stiam despre scoala s-a dat peste cap, exista un ONG care nu si-a pierdut increderea in importanta educatiei. Si care continua sa renoveze scolile din mediul rural, unde invata peste 1.8 milioane copii. Inca 1 milion nu sunt inregistrati in sistemul de invatamant... Se stie ca criza generata de aceasta pandemie nu...
Cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Vinuri VINVEST s-a încheiat la Timișoara duminică, 21 aprilie, iar pe perioada celor trei zile de Salon producătorii de vin au oferit spre degustare peste 250 de sortimente, provenind din România, Serbia, Grecia sau Italia. Soiurilor românești și internaționale deja consacrate li s-au alăturat vinuri cu o încărcătură deosebită, produse în zona...
Legendarul basist al trupelor Whitesnake, Thin Lizzy, Blue Murder, Blackstar Riders sau The Dead Daisies, Marco Mendoza, ajunge în luna octombrie din nou în România, la Hard Rock Cafe pe 5 octombrie de la ora 21:30, în cadrul unui turneu care include mai multe date în țara noastră. Succesul înregistrat în urma turneului șold-ouț pe care l-a susținut cu trupa...
Be IN & Inedithe! Vino la un eveniment care celebrează designerii români și care susține talentul indiferent de notoritatea brand-ului. Pe 22 noiembrie îți dăm întâlnire la Inedithe Fashion Show începând cu ora 19, la Press House Ballroom, în Sala de Marmură. De la designeri care încă sunt pe băncile facultății, la nume cunoscute deja în mediul online, până la designeri consacrați,...
The Drunken Lords presents  Lords Crazy Winesday! This Wednesday, be a great guy & take her out for a bottle of wine! Sounds by our Drunken Dj Join us Wednesday the 13th of September, starting 10pm For info & reservations, please contact +40 736 238 815 office@thedrunkenlords.ro www.thedrunkenlords.ro The Drunken Lords reserves the right to select its clients, due to the capacity of the location and the...
Emisiunea My Cliniq by Diana Bianca de la Nova TV, se bucura de succes fiind urmarita cu interes de mai multe categorii sociale si de varsta. Noul sezon al emisiunii  My Cliniq by Diana Bianca debutează marți, 4 Februarie, începând cu ora 19:30, la Nova TV, amfitrioana emisiunii fiind Diana Bianca. Emisiunea este bilunară, fiind difuzată în prime time, la...
Miercuri, 25 Aprilie 2018, începând cu ora 19.00, va avea loc Spring Fashion Gala la ParkLake Shopping Center. Ne-am bucurat împreună de design românesc la cele 3 ediții sezoniere din 2017, ce fac parte din conceptul All Seasons Fashion Gala și reprezintă un cumul de evenimente de modă multibrand, organizate de fiecare dată în locații atipice. Iar pe 25 Aprilie...
Dacă ai auzit până acum de EMTE, cu siguranță te-ai întrebat de unde provine acest nume. Misterul îl vom elucida chiar acum: eat, meet, taste, emotion. Aceste patru cuvinte simple au o însemnătate puternică, pentru că descriu valorile acestei locații situate în București, pe Calea Floreasca, nr.77. Săptămâna aceasta ne-am dat întâlnire cu blogerii și vedetele din București direct la...
Marti, pe 19 decembrie, de la ora 21:30, VUNK aduce la Hard Rock Cafe un nou show deosebit din #UniversulVUNK, intitulat “O lume ne-bună”! “Poate că nu ești cel mai bun. Sau poate că nu ești bun la toate. Deși lumea îți cere asta, să fii mereu mai bun decât alții. Nu-i nimic. Poate nu ești fericit. Poate nici n-ai fost, vreodată....
- Advertisement -

Block title

Vila Queen Doftana, Valea Doftanei

Vila Queen Doftana, o experiență de cazare premium, la înălțime în Valea DoftaneiValea Doftanei, una dintre cele mai frumoase zone turistice din județul Prahova...

Explozie de creativitate la cel de-al doilea eveniment al anului din...

Eveniment: “FASHION Moments”- by Alin Galatescu Dialoguri: MODA vs SCULPTURA – Salvador DALI Cel de-al doilea eveniment al anului in moda romaneasca a avut loc la...

Mihai Căldăraru, premiat de Ministrul Familiei Natalia Intotero, la Gala Națională...

Mihai Căldăraru, omul mic cu suflet mare Mihai Căldăraru este un tânăr bucurestean care și-a învins destinul, fiindcă viața nu a fost deloc blândă cu...

Echipa României la World Sushi Cup urcă pe podium la Competiția...

22 ianuarie 2024 - Echipa României la World Sushi Cup, sub îndrumarea echipei ZenSushi, a obținut locul I la categoria " Creative Sushi Open...

Jugador Cósmico, melodie omagiu dedicata lui Alexis SANCHEZ de DANY D...

Melodia Jugador Cósmico, este un omagiu adus celebrului jucător de fotbal chilian Alexis SÁNCHEZ si a fost compusă de DANY D pe versurile poetului...
Advertisement

POPULAR POST

Mahala

Unul dintre cei mai renumiti si calificati bucatari din România, Petru Sorin Cucu a reusit sa-si faca marca sa, si propriul restaurant. Pentru el, gastronomia...

Tendintele care vor modela industria Horeca din Romania

Reinventarea traditiei gastronomice, Dezvoltarea afacerii si Scena gastronomica romaneasca sunt cele trei subiecte de discutie ale editiei din acest an a conferintei Horeca Next...