În 2018, spuneam #NoiFacemUnSpital și turnam fundația primului Spital de Copii. Tu ești unul din #Noi. Unul dintre cei 350.000 de Dăruitori care au avut încredere și voință.

Astăzi, putem spune: #Noi Am Făcut Un Spital. E oficial: l-am terminat! Am arătat că se poate. Mulțumim pentru generozitate.

Ai pus o cărămidă la un proiect unic. Îl putem măsura în metri pătrați, niveluri, secții, paturi. Dar mai ales în șanse, speranță, forță. Pentru copii, familiile lor și cadrele medicale, tu ai adus schimbarea.

Dar nu ne putem opri aici.

În prima clădire, se vor muta doar o parte din secțiile Spitalului Marie Curie. Dar toți copiii bolnavi trebuie să fie tratați în aceleași condiții moderne. Continuăm împreună pentru a construi primul campus medical din România.

În premieră, pentru tine, prima randare cu a doua clădire:

Am promis că facem și ne-am ținut de cuvânt. Fii printre primii care se implică în următoarea etapă. Creează-ți un abonament online lunar pentru o schimbare pe termen lung. Indiferent de valoarea donației, este o încurajare să mergem mai departe. 🎩💗👌⤵️

VREAU ABONAMENT ONLINE